Institute of International Relations and Economic Cooperation

News & Articles

PARLAMENTARII LUMII SE IMPLICA IN INDEPLINIREA AGENDEI PENTRU DEZVOLTARE 2030

Posted by Institute of International Relations and Economic Cooperation on October 11, 2016 at 8:05 AM

La finalul anului 2015, Natiunile Unite au anuntat noile obiective la nivel mondial pentru dezvoltare si crestere economica pentru toate natiunile lumii pana in 2030, cunoscute sub numele de Obiectivele de Dezvoltare Durabila.



 

17 obiective vizeaza o lume mai buna iar parlamentarii din intreaga lume sunt chemati sa isi aduca contributia.



Cele 17 obiective enuntate tintesc spre un sfarsit al saraciei, protectia planetei si urmaresc sa asigure prosperitate pentru toti, ca parte a noii agende de dezvoltare la nivel mondial.


Pentru a indeplini aceste obiective, Parlamentele din intreaga lume sunt solicitate sa isi aduca sprijinul si contributia, prin legislatia nationala, la indeplinirea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabila.


Institutul de Relatii Internationale si Cooperare Economica este parte integranta a acestui program numit Adunarea Parlamentara pentru Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila (Adunarea Parlamentara).


Adunarea Parlamentara pentru Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila va uni parlamentele nationale din intreaga lume, ce manifesta un interes clar pentru a sustine agenda de dezvoltare durabila globala prin implementarea in legislatia nationala si pentru contributia la nivel mondial, in indeplinirea agendei Natiunilor Unite pentru dezvoltare globala.


Prima reuniune a Adunarii Parlamentare pentru Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila va avea loc in Bucuresti, in decembrie 2017 si va aduna impreuna liderii Parlamentelor si Adunarilor Nationale din intreaga lume, ce vor fi interesati in aduce la viata Obiectivele de Dezvoltare Durabila




Profesor Dr. Anton Caragea, Presedintele IRICE, a declarat pentru publicatia Natiunilor Unite pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabila: am acceptat sa coordonez pentru primii cinci ani aceasta initiativa, tinand cont de indelungata experienta in acest rol si de capacitatile demonstrate de a unii parlamentari din diverse natiuni si de a ii face interesati sa participe la implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabila.


Dupa aceasta faza initiala de pregatire, de cinci ani, vor fi create organismele de conducere incluzand parlamentari din Parlamentele nationale si experti pentru a ghida si implementa efectiv programele,a declarat Profesor Dr. Anton Caragea.

 


Mai multe informatii despre initiativa Adunarii Parlamentare pentru Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila (ODS) pot fi gasite pe site-ul ODS al Natiunilor Unite (disponibil numai in engleza)


Lista celor 17 Obiective de dezvoltare durabila ale ONU poate fi accesata aici (in limba romana)


Site-ul oficial al Lectiilor privind OBIECTIVELE DE DEZVOLTARE DURABILA poate fi accesat aici

Categories: Informatii/Stiri, Cultura si Educatie, Politica externa